A venit vacanţa intersemestrială. Cercetaşii tulceni s-au pus pe treabă sau mai de grabă o formă distractivă de a învăţa. Aşa că pe 31.01 ne-am trezit de dimineaţă şi cu rucsacele în spate ne-am mobilizat spre gara, cu provizii cât pentru o armată (nu degeaba campul avea o temă militărească).
Drumul a fost scurt. Timpul a trecut repede. Toţi eram puşi pe glume şi poate de aceea ora a trecut ca o clipă… şi ne-am trezit la gară… în Babadag. Acolo, staff-ul ne-a lăsat timp să ne pregătim de luptă. După 5 minute ne-am mobilizat: ne-am înarmat cu bagajele şi cu voie bună şi am pornit la drum după cum spune cantecul “WE ARE FROM THE SCOUT TEAM”.
Am mers spre “bază”, un pic dezorganizaţi, dar acest camp, această Poşta (6 mai exact) urma să ne înveţe conduita şi obiceiurile cercetăşeşti. Am mers şi am urcat şi iarăşi am mers până am ajuns în tabără. Când ni s-a spus că tre să ne alegem cabanele (ţeapa de bun venit; noi înghiţind găluşca… cel puţin unii), prima părere a fost: ok, căsuţele astea au geamuri?! După ce am râs puţin şi ne-am cazat, ne-am adunat toţi în sala de mese la primul mic dejun la gramadă. Ni s-a dat programul şi s-au făcut patrulele. Şi cum bunii noştri lideri se interesează de preferinţele noastre ne-au întrebat frumos 2 obiecte pe care le preţuim cel mai mult…pe care mai apoi să ni le confişte. Şi nu numai atât…a trebuit să facem diferite chestii pentru a afla la cine sunt şi altele pentru ale recupera.
Peste o oră am pornit în ceva ce se numeşte “Hike Cultural” unde am primit mai multe…sarcini. Şi aşa se face că am început să umblăm din poartă-n poartă şi să intrebam : « aveţi rahat de oaie? » [vorba lui Theo(dor)] sau umblam după poze cu găini şi pene de curcan… (sincer cred că oamenii credeau că suntem un pic…”săriţi” dar…partea a 2-a). Apoi ne-am apucat frumos să numărăm perii unei periuţe de dinţi sau copacii din Rezervaţia Naturală a Parcului Cişmigiu din Centrul oraşului…eram curioşi tare. A trebuit să convingem 5 oameni să facă semnul cercetăşiei şi aşa le-am şi explicat semnificaţia lui, locuitorii Babadagului aflând astfel ce înseamnă cercetăşia. Şi cel mai important lucru: A TREBUIT SĂ LUĂM O PÂINE.
Seara când am ajuns înapoi ne-am dat pe pârtie cu celofanele, iar apoi am primit şi nişte musafiri mai speciali: Cristi şi Filip, seniori ai centrului. La meeting-ul de seară ne-au fost prezentaţi şi ni s-a reproşat faptul că unii (noi) (nu s-au dat nume) nu şi-au (ne-am) strâns masa lăsând acest lucru în grija staff-ului. Apoi ne-am întors din nou pe pârtii după ce am învăţat cum să ne încălzim mâinile şi în acelaşi timp să ne sincronizăm. Camera staff-ului ne-a fost pentru prima oară accesibilă pentru cântece la chitară şi pentru a sta cu toţii să ne încălzim sau să o încălzim (camera). La 12 a fost stingerea.
A doua zi, majoritatea ne-am trezit de dimineaţa, de foarte dimineaţă. Micul dejun a fost plin de veselie, mai ales că aveam la îndemână 1.5 l de cafea/ceai, după preferinţe.
La prânz, am ieşit afară să ne jucăm, să tragem la sorţi plecarea patrulelor. În timp ce pe rând câte o patrulă se ducea…în hike, noi, ceilalţi am învăţat jocuri noi şi ne-am distrat.
A urmat traseul. (fiind în aproape ultima patrulă), eu şi colegii mei cercetaşi am avut destul timp să ne chinuim (împreună cu colegii mei dar mai ales eu) să urcăm (eu să mă târăsc) o pantă plină de zăpadă ca mai apoi după ce am reuşit să ajungem în vârf să trebuiască să coborâm iar… . Apoi au urmat posturile, cu probele lor specifice în care ne-am târât, am ţintit, ne-am căţărat, am construit adăposturi, şi cel mai important am facut ceva pentru PĂSĂRI.
Ne-am întors la tabără, ne-am încălzit un pic şi după aceea ne-am dus optimişti cu chef de cantat să facem un foc de tabără… . Am rămas cu voinţa că doar e liberă în România. Unii din noi ne-am afumat şi ne-am încălzit la focul grătarului unde am pregatit carnea pe care o cumpărasem (şi fie vorba între noi, cei câţiva care au avut grijă de grătar au beneficiat şi de o proaspătă gustare la locul de muncă). Pe la 12 cand s-a terminat de făcut grătarul, brusc cercetaşii au revenit la viaţă (ca în filmele cu desene când pluteşte Tom după mirosul îmbietor al mâncării) şi am luat cina la cantină. Unii, mai somnoroşi de felul lor şi cu burtile pline, au plecat în camere să lenevească, în timp ce ceilalţi au făcut o adunare care a durat puuţiin mai mult decât ne-am plănuit (până pe la vreo 4). Ştiţi cum e vorba: ”timpul trece repede când te distrezi”. Apoi ne-am dus în cameră şi am jucat cărţi şi farse.
Aşa a început cea de-a treia zi şi ultima zi oficială a camp-ului (practic am mai profitat de încă una). Am avut ateliere, după ce s-au întors cei cu mâncarea (adică eu şi cu încă 4, fapt ce ne-a luat ceva :-“). Am avut un atelier de prim ajutor, unul cu jocuri şi o dezbatere foarte interesantă cu teme variate.
Seara a fost Wide Game-ul. Cea mai interesantă parte a camp-ului (părerea mea) :X. Ni s-au dat instrucţiunile jocului şi am fost conduşi la perimetrul de joc şi lăsaţi cu doar 3 lumânări în pădure să găsim un sceptru (eram 2 echipe). Am intrat în pădure. Echipa mea s-a organizat conform planului şi am pornit. Dar acolo SURPRIZĂ! Vampirii din staff trebuiau să aibă grijă de noi. Aşa de bine încât trăgeau de noi să ne despartă ca să fure sceptrul, dar în zadar. Cei doi colegi care aveau singura modalitate să ne apere de vampiri erau ca argintul viu şi fugeau să sperie strigoii cu…furculiţe…din plastic…şi rupteJ). [Ca să vă faceţi o idee: Theo jos, NUU! Suuss, Stângaa! Nu, acolo e Dragooş! Dreapta, fugii!]. La un moment dat eram atât de zăppciţi încât credeam că toată lumea era Roxana. Dar într-un final cu geaca ruptă şi cu buza spartă (numai eu…îmi plăcea gustul lemnului pe atunci) am caştigat. Când au venit ceilalţi am ţinut neapărat să facem un urlet. Până şi lupii erau invidioşi.
A urmat jurământul. Un moment special pentru noi, mai ales că pentru majoritatea era prima experienţă de acest gen. Am fost legaţi la ochi şi conduşi spre locul unde urma să se desfăşoare ceremonia (bineînţeles că am dat cu piciorul într-o piatră dar…). Apoi ni s-au citit legile cercetăşiei şi juramantul. Dupa ce l-am depus fiecare şi am făcut poze, staff-ul a avut parte de o surpriză. Un strigăt pentru ei, pentru efortul depus şi pentru faptul că au organizat această excursie. Apoi ne-am întors în cantină (bucătărie) şi la o cană de cafea am stat până dimineaţă, am vorbit multe şi am discutat impresii. La 6 ne-am dus în camere “să dormim”; a doua zi trebuia să plecăm la 10 (cică…plecarea a devenit 8 PM). Dar a apărut ceva nou… FTOING-UL şi PTIU (creaţia lui Theo şi a lui Ghost). Norocoşii care erau în cameră cu ei pot să garanteze că au râs de au murit.Si ca sa se umpla paharul a urmat o bataie cu coji de portocala, un fel de tras la tinta(adica Ghost pentru ca eu nu prea nimeream:d) Apoi cei 2 au început să vadă fum şi lucruri mişcătoare…după s-au decis să meargă în recunoaştere şi să trezească lumea. Un frumos CEEERCEETAAŞIII i-a pus în alertă pe majoritatea. Cei mai ghinionişti erau serviţi cu un Ghost aterizat pe ei sau cu o pernă/hanorace în cap. Nimeni nu mai avea voce dar nu conta, tot au vrut APĂ DE IZVOR şi alteleJ (trebuie neapărat să povestesc că s-a adormit pe masă cu cana de cafea în mână [Ghost]).
Apoi, trişti, am plecat acasă. Sincer despre întoarcerea cu trenul nu pot să vă zic nimic fiindcă am dormit :”>. Dar la gară am facut un strigăt Cercetăşesc ca de obicei.
Şi, ca să nu termin aşa brusc: Ştiţi voi cine era? EERAA DRACCU!




































In ultima pozaaa.. Ionut face prostii! =))
la asta ma gandeam si eu
)
primu meu camp ! , ce sa zic , a fost super tare
) nu m’am mai distrat asa de la liberty parade ,a fost extraordinar ( are si cristale ? )
) o sa vin curand si la tulcea
deabea astept , poate chiar sambata care vine :>
A fost super
pentru primul meu camp 8->
debia il astept pe urmatorul :d
nushtiu dc nu’mi merge avataru nasol
)
vaaaai:))))))) ultima poza e…omg=))))
deci a fost genial:xjuramantul, pentru mine cel putin, a fost o experienta minunata:x. si wide game-ul a fost smecher=))))[Ghost.: tu;;) vii cu mine:> ; Moni.: AM FURCULITAAAA!!!:))].chiar daca am inghetat de.am zis ca nu mai ajung vie acasa:| am ras de.am spart:)) deci inca odata multumesc roxanei si staff-ului pentru aceasta prima experienta in calitate de cercetas [experienta adevarata. ]
>:d<
Wide game FTW!
Smecherie cu filet :X si juramantul, si wide game-ul, si gainile, si batranii cu salutul :X, si ionut cand facea prostii
)
Aveti cacat de oaie?!
Cred ca tu te-ai bucurat cel mai mult de “prestatia” lui Ionut.
Da, Moni
)) Cea mai tare faza ever :d super tare si articolul, si campul 8->
M- este Mira
) Eu m-am semnat Monica
Deci trebuie sa precizez ca si Staff-ii s-au distrat MACSIM nu doar participantii:D A fost genial sa fim cu totii si faptul ca am reusit sa cercetasim impreuna:D :*
Andra
totul a fost GENIAL , toate activitatile au fost interesante si ne-au unit mai tare … wide game-ul , juramantul (un moment deosebit si important), poza cu gaina:))caca de oaie:)) …. pur si simplu GENIAL… >:D< cercetasi? gata oricand !!!
haha…. dc ultima poza e pusa pe blog? :-w
super tare a fost….
in primul rand vreau sa multumesc participantilor pt ca au venit in numar mare si au fost super ok! pe langa toate momentele cuprinse de o semnificatie aparte cum ati mentionat si voi hike,wide game,juramant etc. , un moment care cel putin pe mn ma impresionat a fost strigatul de dupa juramant pregatit de participanti pentru noi, cei din staff…
ma bucur ca va placut modul in care sa desfasurat campul cu toate momentele lui. cred cu tarie ca mesajul care au vrut cristi si filip sa ni-l transmita, acela ca cercetasia te formeaza si modeleaza ca om,la caracter si pune bazele unui statut social, nu va fi uitat de multi dintre noi….
tin sa multumesc in numele tutoror, devotatei si curajoasei noastre lidere, Roxana! \m/
ionutz ultima poza este pe blog doar pentru tine:)) tre’ sa recunosti e amuzanta :-” ….si dubioasa rau #-o
Wow, deci blogul are in sfarsit activitate!
)
)
Ma bucur, oameni, ca v-ati distrat. A fost o experienta grozava. Parca acum, inteleg si eu ce inseamna aceasta “unitate” care caracterizeaza cercetasia.
Sper ca si pe viitor sa participati in numar asa de mare!
Va multumesc si pentru aprecierile personale. :”> Din octombrie ma tot gandeam la camp-ul asta.
Un hug urias pentru toti! >:D
Un Grup Hug pentru Roxana si pentru Staff-ii(le) care au facut campul posibil si pentru ideile lor bestiale>:d< pentru Dragos cu strategia si jocurile lui,pentru Theo cu care mureai pur si simplu de ras, pentru Mura cu cristalele lui, pentru Cosmin cu ideea, pentru colegii/le de camera care nu te lasau sa dormi [si eu te iubesc mira...:x si pe restu:))], pentru Ghost si Tomi care s-au indurat si nu m-au aruncat in zapada :d , pentru cei care faceau ceai/cafea, pentru Luci care s-a lasat machiat ;;) ,pentru Andra cu ideea, pentru chitaristi, pentru Filip si Cristi care ne-au invatat ce inseamna cercetasia, si la sfarstit dar nu cei din urma pentru toti CERCETASII[participanti sau nu pentru ca ce-i mai bun las la sfarsit:))] se mai inscrie cineva la acest Grup Hug virtual?;;) , iar pentru toate fazele MEMORABILE =))))))))))
>:D<
>:D<
stii care este parerea mea despre grotp hug, nu?
da stiu…dar poti sa spui ca este Grup Hug nu Group Hug
? si se rezolva:)
same thing…still practice for gang bang
:-@ parerea ta:d ce-ai fi zis la alba acolo eram sute:-? gandeste-te ca ne imbratisezi pe fiecare in parte[daca ti neaparat]:p same thing
Ma bucur ca sa publicat un articol despre camp:x multumim muntii,roxana si ghost>:D<Cat despre camp a fost GENIAL!toti ne'am distrat copios iar experientele de acest gen ne face sa fim mai uniti.Nu mai are rost sa incep cu povestioarele:)),asa ca …abea astept urmatorul camp:X
>:D<
M-a bucurat sa vad ca au venit si cei care nu erau din Tulcea. A fost un camp foarte fain, staff-ul s-a implicat mult, reusind sa ne captizeze cu fiecare joc! Mai vreau!Si acum imi mai amintesc cate o chestie si le povestesc colegilor care cunosc tot ce am facut in camp aproape mai bine ca mine
)
A fost o experienta super !!
>:D<
@muntii13 it’s not the same thing…pe fiecare in parte e altceva dar toti la un loc e clar gang bang practicing
pune tu acolo si zici ca e ptr fiecare in parte si gata:))
Make me!
Dar poate nu vreau:p:)) E treaba ta daca dai sau nu
Meh. U’re no fun! >:P
Dar de unde stii ca vor exista consecinte?
/:) cum ai vrea sa te oblig? sau macar de-as putea
) :p
Poti. Iar eu nu am sa-ti spun cum. Nu ar mai fi fun. C’mooon! Challenge me!
la ce sa te provoc:>:)) un peter si wendy ce vrei?:))iar ma legi de copac dupa:))
Nu stiu. Gasesti tu ceva.
Da. Cu siguranta o sa mai fac ceva si o sa-mi prelungiti pedeapsa:))…o sa trebuiasca sa ma gandesc
>:D<
>:D< va ador pe toti:x. [si eu te iubesc munticel;;)].
sunteti un pic dubiosi!
) in curand vine si un articol cu staff stuff :>
Zise dubioasa de Roxana cu un aer de şefă.
tot n-ai dat hug
)) am o idee :d ce-ar fi sa le rasp tu tutoror care au dat >:D:D ce crezi? :d:))
tu vorbesti…hai sa ne amintim dupa ce am plecat de la spectacol ce ziceai :> sau fiindca nu toata lumea stie de faza aia uitate in ultima poza ce fatza de “;))” ai
) :”> zici ca esti un martor care a nimerit la locul nepotrivit in momentul nepotrivit
) ( scz ionutz dar asa pare:)) )
Pai chiar nimerisem aiurea. Nu sunt fana activitatilor intime intre persoane de acelasi sex.
Scuze, Ionut, stim cu totii ca tu cantai la chitara, dar e atat de amuzant!
Da Roxana abia astept….:x >:d< [ off topic: ee stii u urmeaza sambata:x Trebuie neaparat sa le aratam tulcenilor cine-s cercetasii ...SCOUTS DO IT BETTER!
]
Asta numeşti tu provocare? Mă dezamăgeşti.
dar nu este o provocare ci o propunere:)) pana sa trec la provocari mai am putin:)) si o sa ma gandesc la una pe masura asteptarilor tale sper:))dar sincer i’m scared:-s
Sunt curios.
curiosii mor rpd:)) in leg cu ce esti tu curios?:)
Cu ce o să mă provoci.
Aerele de sefa? Eu? N-are voie omul sa aiba o opinie.
muntii, imi sacrific ora de franceza. Stii cat imi place franceza si stii cat de des prind a2a ora.
)
Note to self: bug Roxanne more often.
roxana:)) eu nu am zis nik de aere de sefa
…stii tu ce mi-ai povestit…cred ca in final suntem toti dubiosi un pic:))) asa pe acolo
sau mai mult :-*
Am o problema cu libera exprimare. And note to ghost: you can’t piss me off that easily. Si ce ai zis tu muntii,mi-a amintit de un quote din Alice in Wonderland: all the best people are mad. =))
Wanna bet?
People say I’m full-hearted.
Eu cred k rox ai dreptate. Cel putin noi nu suntem prea normale si ma mandresc cu asta
Si acum m-am prins si eu la ce va refereati :”>
)mam bagat si eu aiurea n tramvai
) ignorati comu anterior :d luati-l separat e ptr aia cu all mad people are best. ..
hehe…. :>
pupicei de la chitaristi munticel…. :*:*:*
Ionutz participa si u la grup hug cu un com separat cu >:d< :d
eee am dat hug lu rox’ in particular pe fb
))
dar fie pt voi :-”
>:D<
>:D<
>:D< huug
e cineva pe aici? ora de mate ma plictiseste ingrozitor…
as usual eu:))):p
Bai.. campul a fost mai mult decat GENIAL cum spuneti voi. Pentru mine a fost.. mirific, floricele.. ce mai…. POEZIE FRANCEZA!=))
Si pentru RoxiiiiAnaaa! >:D:D:D:D<
E modul tau mai subtil de a-mi zice Roxi? You bastard.
Still waiting to hear that bet, though.
Nu-ti spun Roxiii!
Ca stiu ca nu-ti place.
Stii cosmin eu nu te as sfatui sa o enervezi pe rox…inca mai trebuie sa fi legat de copac
)
Nu enervez ma pe nimeni.. Tu langa mine.:))
doar daca sunt rea….Dar eu sunt cuminte;;) :d
oricum stai calm:p E o lista intreaga nu numai noi 2
)
Nu conteaza.. O ai promisa.. os a fii legata alaturi de mine..!:))
si inca …. #-o mai multi…ia uite ce ne incurajam noi =))
Suntem optimisti
Hop si eu
>:D<
=)))
a fost super tare campu …..cea mai tare experienta …..totul a fost super …….mai putin partea cand mi-au luat telefonu:(( ….oricum a fost super
>:D<
>:D:D:D:D:D:D:D:D:D:D:D:D<
jeaneee
) super tare ai iesit in poza aia! =))))
)
“sunt un vagabong si n-am nici un rost…..”
In legatura “misiunea” Free Hugs! http://www.youtube.com/watch?v=wJfYAJJYMqg&feature=featured