ŞI-AM PICAT ÎN… POŞTA 6

A venit vacanţa intersemestrială. Cercetaşii tulceni s-au pus pe treabă sau mai de grabă o formă distractivă de a învăţa. Aşa că pe 31.01 ne-am trezit de dimineaţă şi cu rucsacele în spate ne-am mobilizat spre gara, cu provizii cât pentru o armată (nu degeaba campul avea o temă militărească).

Drumul a fost scurt. Timpul a trecut repede. Toţi eram puşi pe glume şi poate de aceea ora a trecut ca o clipă… şi ne-am trezit la  gară… în Babadag. Acolo, staff-ul ne-a lăsat timp să ne pregătim de luptă. După 5 minute ne-am mobilizat: ne-am înarmat cu bagajele şi cu voie bună şi am pornit la drum după cum spune cantecul “WE ARE FROM THE SCOUT TEAM”.

Am mers spre “bază”, un pic dezorganizaţi, dar acest camp, această Poşta (6 mai exact) urma să ne înveţe conduita şi obiceiurile cercetăşeşti. Am mers şi am urcat şi iarăşi am mers până am ajuns în tabără. Când ni s-a spus că tre să ne alegem cabanele (ţeapa de bun venit; noi înghiţind găluşca… cel puţin unii), prima părere a fost: ok, căsuţele astea au geamuri?! După ce am râs puţin şi ne-am cazat, ne-am adunat toţi în sala de mese la primul mic dejun la gramadă. Ni s-a dat programul şi s-au făcut patrulele. Şi cum bunii noştri lideri se interesează de preferinţele noastre ne-au întrebat frumos 2 obiecte pe care le preţuim cel mai mult…pe care mai apoi să ni le confişte. Şi nu numai atât…a trebuit să facem diferite chestii pentru a afla la cine sunt şi altele pentru ale recupera.

Peste o oră am pornit în ceva ce se numeşte “Hike Cultural” unde am primit mai multe…sarcini. Şi aşa se face că am început să umblăm din poartă-n poartă şi să intrebam : « aveţi rahat de oaie? » [vorba lui Theo(dor)] sau umblam după poze cu găini şi pene de curcan… (sincer cred că oamenii credeau că suntem un pic…”săriţi” dar…partea a 2-a). Apoi ne-am apucat frumos să numărăm perii unei periuţe de dinţi sau copacii din Rezervaţia Naturală a Parcului Cişmigiu din Centrul oraşului…eram curioşi tare. A trebuit să convingem 5 oameni să facă semnul cercetăşiei şi aşa le-am şi explicat semnificaţia lui, locuitorii Babadagului aflând astfel ce înseamnă cercetăşia. Şi cel mai important lucru: A TREBUIT SĂ LUĂM O PÂINE.

Seara când am ajuns înapoi ne-am dat pe pârtie cu celofanele, iar apoi am primit şi nişte musafiri mai speciali: Cristi şi Filip,  seniori ai centrului. La meeting-ul de seară ne-au fost prezentaţi şi ni s-a reproşat faptul că unii (noi) (nu s-au dat nume) nu şi-au (ne-am) strâns masa lăsând acest lucru în grija  staff-ului. Apoi ne-am întors din nou pe pârtii după ce am învăţat cum să ne încălzim mâinile şi în acelaşi timp să ne sincronizăm. Camera staff-ului ne-a fost pentru prima oară accesibilă pentru cântece la chitară şi pentru a sta cu toţii să ne încălzim sau să o încălzim (camera). La 12 a fost stingerea.

A doua zi, majoritatea ne-am trezit de dimineaţa, de foarte dimineaţă. Micul dejun a fost plin de veselie, mai ales că aveam la îndemână 1.5 l de cafea/ceai, după preferinţe.

La prânz, am ieşit afară să ne jucăm, să tragem la sorţi plecarea patrulelor. În timp ce pe rând câte o patrulă se ducea…în hike, noi, ceilalţi am învăţat jocuri noi şi ne-am distrat.

A urmat traseul. (fiind în aproape ultima patrulă), eu şi colegii mei cercetaşi  am avut destul timp să ne chinuim (împreună cu colegii mei dar mai ales eu) să urcăm (eu să mă târăsc) o pantă plină de zăpadă ca mai apoi după ce am reuşit să  ajungem în vârf să trebuiască să coborâm iar… . Apoi au urmat posturile, cu probele lor specifice în care ne-am târât, am ţintit, ne-am căţărat, am construit adăposturi, şi cel mai important am facut ceva pentru PĂSĂRI.

Ne-am întors la tabără, ne-am încălzit un pic şi după aceea ne-am dus optimişti cu chef de cantat să facem un foc de tabără… . Am rămas cu voinţa că doar e liberă în România. Unii din noi ne-am afumat şi ne-am încălzit la focul grătarului unde am pregatit carnea pe care o cumpărasem (şi fie vorba între noi, cei câţiva care au avut grijă  de grătar au beneficiat şi de o proaspătă gustare la locul de muncă). Pe la 12 cand s-a terminat de făcut grătarul, brusc cercetaşii au revenit la viaţă (ca în filmele cu desene când pluteşte Tom după mirosul îmbietor al mâncării) şi am luat cina la cantină. Unii, mai somnoroşi de felul lor şi cu burtile pline, au plecat în camere să lenevească, în timp ce ceilalţi au făcut o adunare care a durat puuţiin mai mult decât ne-am plănuit (până pe la vreo 4). Ştiţi cum e vorba: ”timpul trece repede când te distrezi”. Apoi ne-am dus în cameră şi am jucat cărţi şi farse.

Aşa a început cea de-a treia zi şi ultima zi oficială a camp-ului (practic am mai profitat de încă una). Am avut ateliere, după ce s-au întors cei cu mâncarea (adică eu şi cu încă 4, fapt ce ne-a luat ceva :-“). Am avut un atelier de prim ajutor, unul cu jocuri şi o dezbatere foarte interesantă cu teme variate.

Seara a fost Wide Game-ul. Cea mai interesantă parte a camp-ului (părerea mea) :X. Ni s-au dat instrucţiunile jocului şi am fost conduşi la perimetrul de joc şi lăsaţi cu doar 3 lumânări în pădure să găsim un sceptru (eram 2 echipe). Am intrat în pădure. Echipa mea s-a organizat conform planului şi am pornit. Dar acolo SURPRIZĂ! Vampirii din staff trebuiau să aibă grijă de noi. Aşa de bine încât trăgeau de noi să ne despartă ca să fure sceptrul, dar în zadar. Cei doi colegi care aveau singura modalitate să ne apere de vampiri erau ca argintul viu şi fugeau să sperie strigoii cu…furculiţe…din plastic…şi rupteJ). [Ca să vă faceţi o idee: Theo jos, NUU! Suuss, Stângaa! Nu, acolo e Dragooş! Dreapta, fugii!]. La un moment dat eram atât de zăppciţi încât credeam că toată lumea era Roxana. Dar într-un final cu geaca ruptă şi cu buza spartă (numai eu…îmi plăcea  gustul lemnului pe atunci) am caştigat. Când au venit ceilalţi am ţinut neapărat să facem un urlet. Până şi lupii erau invidioşi.

A urmat jurământul. Un moment special pentru noi, mai ales că pentru majoritatea era prima experienţă de acest gen. Am fost legaţi la ochi şi conduşi spre locul unde urma să se desfăşoare ceremonia (bineînţeles că am dat cu piciorul într-o piatră dar…). Apoi ni s-au citit legile cercetăşiei şi juramantul. Dupa ce l-am depus fiecare şi am făcut poze, staff-ul a avut parte de o surpriză. Un strigăt pentru ei, pentru efortul depus şi pentru faptul că au organizat această excursie. Apoi ne-am întors în cantină (bucătărie) şi la o cană de cafea am stat până dimineaţă, am vorbit multe şi am discutat impresii. La 6 ne-am dus în camere “să dormim”; a doua zi trebuia să plecăm la 10 (cică…plecarea a devenit 8 PM). Dar a apărut ceva nou… FTOING-UL şi PTIU (creaţia lui Theo şi a lui Ghost). Norocoşii care erau în cameră cu ei pot să garanteze că au râs de au murit.Si ca sa se umpla paharul a urmat o bataie cu coji de portocala, un fel de tras la tinta(adica Ghost pentru ca  eu nu prea nimeream:d) Apoi cei 2 au început să vadă fum şi lucruri mişcătoare…după s-au decis să meargă în recunoaştere şi să trezească lumea. Un frumos CEEERCEETAAŞIII i-a pus în alertă pe majoritatea. Cei mai ghinionişti erau serviţi cu un Ghost aterizat pe ei sau cu o pernă/hanorace în cap. Nimeni nu mai avea voce dar nu conta, tot au vrut APĂ DE IZVOR şi alteleJ (trebuie neapărat să povestesc că s-a adormit pe masă cu cana de cafea în mână [Ghost]).

Apoi, trişti, am plecat acasă. Sincer despre întoarcerea cu trenul nu pot să vă zic nimic fiindcă am dormit :”>. Dar la gară am facut un strigăt Cercetăşesc ca de obicei.

Şi, ca să nu termin aşa brusc: Ştiţi voi cine era? EERAA DRACCU!